Evaziune fiscală
Sustragerea contribuabililor, persoane fizice sau juridice, de la plata taxelor și impozitelor prin denaturarea informațiilor raportate la autoritățile fiscale.
În urma controlului organelor de control fiscal, interacțiunii cu partenerii de afaceri sau în cadrul unor cercetări penale extinse, administratorii se pot întâlni cu acuzații de evaziune fiscală sau alte infracțiuni economice.
Sigur, unele dintre acestea pot fi justificate de realitate. Totuși, de multe ori, fie din neglijență sau neatenție, fie din evaluarea deficitară a organelor de control, administratorii pot fi acuzați pe nedrept de evaziune fiscală – ceea ce conduce la sechestru atât pe bunurile companiei, cât și pe cele ale administratorului. În aceste situații este nevoie de o apărare complexă.
În dosarele de evaziune fiscală, o echipă de avocați poate să nu fie suficientă. În funcție de speță, asistența fiscală, alături de consultanți fiscali și experți contabili, devine obligatorie pentru clasarea cazului sau pentru obținerea unei sentințe în favoarea clientului.
Sustragerea contribuabililor, persoane fizice sau juridice, de la plata taxelor și impozitelor prin denaturarea informațiilor raportate la autoritățile fiscale.
Procesul de ascundere a sumelor de bani dobândite în mod ilicit pentru a le face să pară ca fiind dobândite în mod legitim.
Sustragerea definitivă sau temporară de bani, valori sau orice alte bunuri din patrimoniul unei persoane juridice, fără consimțământul acesteia.
Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține un folos patrimonial injust.
Activitatea companiei se realizează prin folosirea de procedee nelegale, contrare uzanțelor comerciale.
Schimbarea destinației fondurilor bănești sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale.
Evaluăm prejudiciul, analizăm cauzele, dovezile și probele și stabilim un plan de acțiune pentru soluționarea cât mai rapidă a cazului, în favoarea acuzatului.
Odată ajuns la procuror, cazul nu poate fi susținut fără o expertiză completă a activității companiei acuzate. Expertiza rămâne în datoria expertului parte.
Pentru desfășurarea anchetei penale, parchetul numește un expert care să analizeze situația fiscală a companiei în cauză și să ajute la stabilirea verdictului.
Relaționarea constantă a echipei A&C Associated cu autoritățile fiscale, judiciare, în special cu instanțele administrativ-fiscale și organele de cercetare penală, precum și rezultate obținute, nu fac decât să sublinieze atenția acestora la detalii și modalitatea în care își asumă responsabilitatea pentru proiectele în care este implicat. Din colaborarea noastră cu dl. Marius-Liviu Mocanu și cu A&C Associated a rezultat o confirmare a unor aspecte esențiale. În materia dreptului penal al afacerilor, suportul unui veritabil profesionist și crearea unei echipe interdisciplinare, este esențială pentru protejarea intereselor clienților noștri. Doar prin reunirea unor persoane de profilul celor prezente în echipa A&C Associated pot fi edificate complicatele căi și nuanțe ale unei acuzații penale ce își are rădăcina în dreptul fiscal sau cel al societăților.
Am lucrat împreună cu echipa A&C Associated pe un proiect complex, care a presupus un schimb de know-how între partenerii noștri și noi, cei de la Biriș Goran. Sunt deosebit de mulțumit de modul în care a decurs colaborarea noastră, de rapiditatea cu care echipa A&C Associated s-a adaptat la cerințele specifice, de soliditatea cunoștințelor și creativitatea în abordare de care aceștia au dat dovadă. Recomand călduros oamenii de la A&C Associated pentru profesionalism, determinare și dedicarea pusă în slujba interesului clientului reprezentat.
Contextul deosebit de tehnic al cadrului legal substanțial în care se derulează un litigiu de contencios administrativ fiscal, face ca apelarea la un profesionist contabil sau consultant fiscal să fie indispensabilă nu numai pentru instanța de judecată care, pentru soluționarea cauzei are la îndemână administrarea probei cu expertiza fiscală sau contabilă, dar și pentru aparatorii parților din respectiva cauză care au nevoie să înțeleagă „din fașă”, înainte de demararea conflictului juridic ca atare, măsurile de ordin fiscal dispuse și raționamentul autorității fiscale care a atras emiterea actului administrativ de autoritate și să identifice motive temeinice de combatere. În decursul unei perioade de aproximativ 15 ani, în care am asigurat apararea drepturilor clienților în raporturile juridice fiscale, colaborarea cu A&C Associated SRL s-a dovedit a fi indispensabilă reprezentând, de fapt, „cheia” succesului obținerii unor soluții favorabile pentru clienți. Abordarea temeinică și exhaustivă a spețelor, cunoașterea în detaliu a procedurilor autorităților fiscale, abilitatea de a gândi strategic în contextul unei situații generând efecte pe mai multe planuri și de a identifica toate riscurile, viziunea de ansamblu asupra consecințelor și implicațiilor fiscale și, nu în ultimul rând, experiența vasta a A&C Associated SRL acumulată în decursul unei perioade mai mari de 20 ani s-au dovedit a fi decisive în cauzele fiscale cu mize substanțiale, facând practic diferenâa între câștig și pierdere.
În anul 2023, este de notorietate ca o abordare completă a unui litigiu de contencios fiscal, incă din etapa inspecției fiscale, implică o expertiză multidisciplinară (avocat, respectiv consultant fiscal). Acum mai bine de 10 ani, am avut prima experiență de a lucra împreună cu echipa A&C ASSOCIUATED, experiență ce a fost un succes atât pentru clienții noștri, cât și pentru echipa noastră de avocați. De atunci până în prezent am reușit împreună să creștem valoarea generată pentru clienți, rezultatul activității noastre putând fi sintetizat astfel: soluții complete pentru spețe complexe. Le mulțumim pentru expertiza împărtășită!
De la analiza documentelor inițiale, până la întocmirea completă a documentației și memoriilor ulterioare.
Evaluăm cauzele care au condus la decizia de urmărire penală și stabilim gravitatea faptelor.
Suntem alături de clienții noștri pe durata controalelor fiscale pentru a preveni sau amâna popririle sau sechestrul asiguratoriu.