noiembrie 16, 2023

Noile salarii minime în construcții și sectorul agroalimentar au fost oficializate din 1 noiembrie 2023

Guvernul a adoptat majorările salariale pentru sectoarele speciale – Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, 1 noiembrie 2023, iar prevederile sale se aplică începând cu veniturile lunii noiembrie.

Salariul minim în Construcții – de la 1 noiembrie 2023

Salariul de bază minim brut pentru domeniul construcțiilor a fost stabilit la 4.582 lei lunar, cu excepția indemnizațiilor, sporurilor și altor adaosuri, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 93/2023. De această majorare vor beneficia peste 423.000 de salariați din sectorul construcțiilor.

 

Salariul minim în Sectorul Agroalimentar – de la 1 noiembrie 2023

În sectorul agricol și industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară a fost stabilit la minimum 3.436 lei lunar, fără a include indemnizații, sporuri și alte adaosuri. Acestă majorare se aplică pentru aproximativ 168.000 de salariați din aceste sectoare.

Ministerul Muncii a propus în luna septembrie o majorare a salariului minim în construcții la 4.500 de lei, dar aceasta nu a fost adoptată din cauza îngrijorărilor legate de scăderea salariilor minime nete în acest domeniu, în contextul eliminării scutirii de la contribuția la sănătate.

Salariul minim general aplicabil a crescut la 1 octombrie. Din această cauză, angajații din sectorul agroalimentar au ajuns să primească un salariu sub nivelul minimului pe economie, deși inițial aveau un salariu minim brut mai mare.

Noutăți legislative , ,
SWITCH THE LANGUAGE
Cart