martie 11, 2020

Angajații care practică tehnici de concurență neloială riscă amenzi usturătoare

Concurența neloială pe care o face un angajat în momentul în care pleacă de la un loc de muncă cu tot cu clienții fostului angajator, poate fi sancționată cu amenzi de până la 10.000 lei.

Legea nr. 117/2015 stabilește aspecte importante pentru combaterea concurenței neloiale. „Furtul” clienților și denigrarea concurenților sunt fapte care pot atrage asupra persoanelor fizice care le practică amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

În cazul firmelor care apelează la tehnici de concurența neloială, amenzile sunt și mai mari: între 5.000 și 50.000 lei.

Conform legislației în vigoare, concurența neloială este reprezentată de practicile comerciale făcute în mod intenționat care produc pagube celorlalți comercianți din piață. Mai exact, în categoria concurenței neloiale se încadrează următoarele activități:

  • denigrarea unei firme concurente sau a produselor/serviciilor sale;
  • deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat;
  • orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului bunei-credințe, menite să producă pagube concurenței din piață.

Este important de reținut că acțiunile de concurență neloială pot fi practicate de către angajați actuali, foști angajați sau firme concurente. În toate aceste cazuri, autoritatea care asigură buna funcționalitate a concurenței loiale este Consiliul Concurenței, care poate decide încetarea practicilor de concurență neloială și poate aplica amenzi contravenționale.

În cazul în care Consiliul Concurenței constată acțiuni de concurență neloială, la cererea păgubitului, va fi publicat un comunicat de presă pe site-ul propriu al autorității. În comunicat vor fi incluse date de identificare ale firmei vinovate, practicile folosite și măsurile impuse de instanță.

Pe lângă comunicat, instanța poate dispune publicarea totală sau parțială a hotărârii judecătorești într-un ziar de largă circulație, iar costurile vor reveni vinovatului. Mai mult decât atât, la cererea păgubitului, judecătorii pot interzice comercializarea bunurilor sau serviciilor rezultate în urma practicilor de concurență neloială sau chiar distrugerea acestora.

Important in aceasta luna , ,
SWITCH THE LANGUAGE
Cart