februarie 4, 2020

Restructurarea financiară poate fi aplicată de acum și de către firmele cu datorii mici

Orice firmă cu datorii bugetare restante la finalul anului 2018 poate cere acum să beneficieze de mecanismul de restructurare financiară, indiferent de valoarea datoriilor.

Guvernul a eliminat recent pragul minim de datorii (1 milion de lei) care stabilea dacă o firmă poate sau nu poate să beneficieze de mecanismul de restructurare financiară.

OG nr. 6/2020 acordă posibilitatea mai multor companii de a beneficia de restructurarea financiară. Singura condiție pentru a beneficia de mecanism este ca datoriile să fie cele rămase restante la data de 31 decembrie 2018.

„În scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice (…) și a unităților administrativ-teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii”, este stabilit în OG nr. 6/2020.

Noul termen pentru depunerea notificării de intrare în procedură este 31 martie 2020. Ulterior, până la 31 iulie 2020, cei care și-au notificat intenția trebuie să caute un expert independent cu care să întocmească un plan de restructurare, să facă testul creditorului privat (analiză care demonstrează că planul de restructurare propus ar aduce statului mai mulți bani decât executarea silită a firmei). Ambele documente vor fi apoi depuse la Fisc alături de cererea de restructurare.

Cei care vor intra în mecanismul de restructurare financiară vor putea să obțină ștergerea unor procente semnificative din datoriile restante – dar nu mai mult de 50% din valoarea totală a datoriilor. Termenul de plată va putea fi amânat pentru cel mult 7 ani.

Noutăți fiscale ,
SWITCH THE LANGUAGE
Cart