ianuarie 16, 2020

Cei care discriminează clienții în baza naționalității sau a țării de domiciliu riscă amenzi uriașe

Limitarea sau blocarea accesului anumitor clienți datorită naționalității sau a țării de domiciliu, în special în cazul magazinelor online, vor avea ca și consecință amenzi uriașe pentru comercianți.

Amenzile pentru cei care vor limita accesul online la informații privind produsele sau serviciile oferite pentru clienți în baza naționalității sau a țării de domiciliu vor ajunge până la 50.000 lei.

Conform HG nr. 914/2019, publicată recent în Monitorul Oficial, amenzile vin ca urmare a aplicării Regulamentului Uniunii Europene 2018/302.

Astfel, de la 15 ianuarie 2020, limitarea accesului pe un website pentru clienții din alte țări sau cu alte cetățenii se va sancționa cu amenzi cuprinse între 5.000 și 50.000 lei.

O altă măsură care va putea fi sancționată în baza noii reglementări este redirecționarea clientului către o alta versiune a site-ului, împotriva voinței acestuia și fără consimțământul acestuia. Comercianții vor fi obligați să explice clar și specific fiecărui client motivele pentru care este necesară blocarea sau redirecționarea lui, obligatoriu în limba folosită pe website. Astfel, conținutul explicațiilor va putea fi înțeles și de către utilizatori.

Amenzi vor risca și cei care refuză anumite tipuri de carduri de credit (discriminare în privință plăților) pe care, în mod normal, le acceptă.

Sancțiunile vor fi aplicate de către Ministerul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor pentru toți comercianții care nu respectă una sau mai multe dintre reglementările amintite anterior.

Noutăți legislative
SWITCH THE LANGUAGE
Cart