Fiscul a stabilit două termene pentru firmele care doresc restructurarea datoriilor mai mari de 1 milion de lei. Primul termen prevede notificarea organelor fiscale cu privire la intenția de a intra în mecanismul de restructurare a datoriilor.
Primul termen care trebuie respectat de către datornici este 30 septembrie 2019. Conform OG nr. 6/2019, până la această dată firmele trebuie să notifice Fiscul că au intenția de a intra în procesul de restructurare a obligațiilor bugetare. Depășirea termenului limită înseamnă pierderea șansei de a intra în acest mecanism, indiferent de motiv.
Până pe 30 septembrie, firmele trebuie să fie la zi cu depunerea declarațiilor. Conform prevederilor, Fiscul va verifica dacă firmele sunt la zi cu îndeplinirea obligațiilor declarative. Celor care nu au reușit să fie la zi cu depunerea declarațiilor li se va acorda un termen de grație de 10 zile lucrătoare pentru a ajunge la termen cu declarațiile.
După trimiterea notificărilor de către contribuabili, organele fiscale vor analiza situațiile, iar în termen de 5 zile de la depunere, firmele vor primi certificate de atestare fiscală – documente care vor sta la baza planurilor de restructurare fiscală.
Cel de-al doilea termen, 8 februarie 2020, reprezintă momentul până la care contribuabilii au timp să facă solicitări de restructurare. Aceștia trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor de intrare în mecanismul restructurării datoriilor și să prezinte Fiscului planul de restructurare pe care l-au întocmit.
Foto Hossein Zare
În cazul în care debitorul notifică organul fiscal cu privire la intenția de restructurare, dar nu mai depune solicitarea în acest sens, ori în cazul în care solicitarea de restructurare este respinsă sau restructurarea eșuează, organul fiscal este obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva respectivului debitor.