mai 15, 2019

A fost adoptată amnistia fiscală pentru datoriile la CASS

Ordonanța de urgență publicată azi de Guvern scutește românii care în perioada 2015-2017 au obținut venituri sub nivelul salariului minim brut pe țară de la plata obligatorie a contribuției la sănătate (CASS).

După cum reiese din document, autoritățile vor anula plata contribuțiilor CASS pentru persoanele fizice cu venituri mai mici decât nivelul salariului minim brut pe țară. Condiția este ca veniturile să fi fost obținute în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017.

În nota de fundamentare a proiectului este subliniat faptul că pentru veniturile obținute de la data de 1 ianuarie 2018, contribuabilii nu mai sunt scutiți de la plata CASS, deoarece s-a trecut de la sistemul de impunere de către Fisc la sistemul de autoimpunere prin depunerea declarației unice.

„Vom elimina inechități pentru aproximativ 600 de mii de români, pentru că, așa cum am mai spus, Guvernul este preocupat ca orice obligație fiscală a contribuabilului să fie proporțională cu veniturile obținute”, a subliniat premierul Viorica Dăncilă.

Valoarea totală a contribuțiilor sociale de 600.000 de contribuabili ajunge un miliard de lei.

Contribuabilii își pot recupera banii dacă depun o cerere fie online, fie la ghișeele ANAF, prin care să solicite înapoierea sumelor achitate. Totuși, aceștia pot alege ca banii să rămână la stat și sa fie folosiți pentru compensarea viitoarelor taxe pe care le vor avea de achitat.

„Aceste sume se pot recupera în baza unei solicitări depuse prin spațiul virtual sau printr-o cerere scrisă depusă la Fisc. Sumele se pot cere sau se poate opta să rămână statului în compensare pentru contribuțiile viitoare”, a spus Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici.

Salariul minim brut pe țară a avut în perioada 2015-2017 mai multe valori, după cum urmează:

• 2015: 975 lei între ianuarie și iunie; 1.050 lei între iulie și decembrie;

• 2016: 1.050 lei între ianuarie și aprilie; 1.250 lei între mai și decembrie;

• 2017: 1.250 lei în ianuarie; 1.450 lei în perioada februarie – decembrie.

Important in aceasta luna, Noutăți fiscale
SWITCH THE LANGUAGE
Cart