ianuarie 11, 2017

Modificări importante în codul fiscal începând cu 01 ianuarie 2017

Ordonanța de urgență nr. 84 din 16 noiembrie 2016 (MO 977/2016) introduce și/sau modifică următoarele aspecte în privința codului fiscal:

Stock Option Plan și pentru persoanele juridice nelistate la bursă

Stock Option Plan este definit ca și o modalitate de recompensare a angajaților prin posibiltatea de achiziție, în anumite condiții, de titluri de participare în companie la un preț preferențial.

Prin modificarea recentă, se extinde posibilitatea abordării acestor programe de recompensare și către persoanele juridice nelistate pe o piață reglementată, în speță nelistate pe bursă. Astfel, orice persoană juridică câștigă dreptul de a acorda angajaților, administratorilor și/sau directorilor acesteia sau ai persoanelor juridice afiliate ei, dreptul de a achiziționa la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit un număr determinat de titluri de participare.

Modificări în codul fiscal începând cu 01 ianuarie 2017

Genesis by Cakobelo on DevientArt


Dreptul de a deduce cheltuielile și TVA-ul din tranzacțiile realizate cu contribuabilii inactivi

Modificarea vizează contribuabilii inactivi sau contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA care se reactivează și îi impactează pe contribuabilii care au avut relații comerciale cu aceștia.

În speță, se introduce dreptul de a deduce cheltuielile și TVA-ul din tranzacțiile realizate cu contribuabilii inactivi sau contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, condiția fiind ca furnizorul în cauza să fie reactivat. Dreptul de deducere se acordă în luna în care furnizorul s-a reactivat.


Cheltuielile privind pregătirea profesională – deductibile la calculul profitului impozabil

Cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, reglementate prin legislația specifică din domeniul educației naționale, sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. De asemenea, se introduce dreptul de a deduce cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe deținute în scopul organizării și desfășurării învățământului profesional și tehnic.


Impozitul pe profit – revenirea de la anul fiscal la anul calendaristic

Dacă sunteți în situația în care anul fiscal este diferit de cel calendaristic, se reglementează modificările ulterioare ale anului fiscal diferit de anul calendaristic, inclusiv modalitatea de revenire la anul calendaristic.

Modificarea ulterioară a anului fiscal diferit de cel calendaristic

În această situație, anul fiscal inițial (diferit de cel calendaristic) se prelungește cu perioada cuprinsă între prima zi după încheierea acestuia și ultima zi înaintea începerii noului an fiscal. Practic, anul fiscal inițial se prelungește până în ziua anterioară începerii noului an fiscal.

Revenirea la anul fiscal calendaristic

Dacă se dorește revenirea de la anul fiscal inițial (diferit de cel calendaristic) la cel calendaristic, ultimul an fiscal se prelungește cu perioada rămasă până la 31 decembrie a anului respectiv. Declarația anuală de profit se va depune până la data de 25 martie a anului următor.


Impozit pe profit – profit reinvestit

Facilitățile de scutire a profitului reinvestit se vor aplica și asupra dreptului de utilizare a programelor informatice. Deasemenea limitarea în timp a acestei facilități a fost exclusă.


TVA – regimul special pentru agricultori

Noul regim special pentru agricultori a fost prezentat pe larg într-un articol anterior, ce poate fi citit aici →  Menționăm doar faptul că acesta are caracter opțional.


TVA – registrul operatorilor intracomunitari se desființează

Începând cu data de 1 ianuarie 2017, registrul operatorilor intracomunitari se desființează, astfel toate persoanele înregistrate în scopuri de TVA vor apărea cu cod valid de TVA în sistemul VIES.

 

 

Important in aceasta luna, Noutati, Noutăți fiscale
SWITCH THE LANGUAGE
Cart